Acte de violență pentru o bucată de pământ
Cinci persoane din Săvineşti au fost identificate și reținute de către polițiștii pentru tulburarea liniștii publice și amenințări.
Pe 20 martie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au primit o reclamație despre faptul că un bărbat de 58 de ani a fost amenințat de alte persoane.
Poliţiştii au reacționat imediat deplasându-se la fața locului unde s-au confruntat cu agresorii care prezentau o atitudine ostilă și greu de controlat.
Au fost nevoiți să solicite sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au participat la aplanarea cu operativitate a altercației și implicit la imobilizarea și conducerea la sediul poliției a persoanelor participante.
În urma verificărilor s-a stabilit că aceștia au ajuns la conflict din cauza unor neînțelegeri survenite pe fondul unor litigii privind limita unei suprafețe de teren.
Cei supărați se încadrează ca vârstă între 35 și 65 de ani, toți fiind din Săvineşti.
De asemenea, prin activitatea infracţională desfăşurată, cei implicați au tulburat ordinea şi liniștea publică, provocând indignarea persoanelor aflate în apropiere. Violența și amenințarea au continuat și în prezența polițiștilor sosiți la locul cu pricina.
În baza dovezilor și având în vedere pericolul social al faptelor, cei implicați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
Sursa: IPJ Neamț