Accident rutier grav, o persoană a decedat din cauza leziunilor suferite

12
0
Share:
Foto: PlayTech.Ro

Ieri, 30 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs pe o stradă din Roman, soldat cu decesul unei persoane.

Din cercetările preliminarii efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat de 70 de ani, conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii din Roman, a surprins și accidentat o femeie, de  aproximativ 70 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure.

În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală, însă, din cauza leziunilor suferite, a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: IPJ Neamț

Share:

Lasă un răspuns