Accident cu victime în Roman

Pompierii de la Detașamentul Roman au fost alertați să intervină în acestă dimineața, la un accident rutier. Accident produs între un autoturism și un microbuz.
Aceștia s-au prezentat neîntârziat la locul indicat cu echipamentele necesare, o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare. S-au alăturat și o ambulanță SMURD și o ambulanță SMURD TIM pentru suport și îngrijiri medicale.
În urma impactului dintre autoturism și microbuz, trei persoane au avut de suferit.
Șoferul autoturismului (72 de ani), rămas încarcerat, a fost scos de pompieri. A fost preluat de echipajul SMURD TIM și transportat la CPU Roman.
Printre victime au fost și doua doamne din microbuz, care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cele două victime au fost transportate la CPU Roman de echipajul SMURD și un echipaj SAJ.
La fața locului au fost asigurate măsuri PSI de către pompierii prezenți la incident.
Sursa: ISU Neamț
Sursa foto: Roman24