USR PLUS inițiază modificarea legii educației pentru a elimina decizia politică în numirea directorilor de școli

Senatorii USR PLUS din Comisia de Învățământ au anunțat luni că încep redactarea proiectului de modificare a legii educației, considerat „primul pas spre profesionalizarea și depolitizarea funcției de director școlar”, în acest sens organizând trei dezbateri publice cu actorii implicați, elevi, profesori, părinți, ONG-uri, reprezentanți ai Asociațiilor comunale și municipale, prima întâlnire urmând să aibă loc marți.
„Primul pas spre profesionalizarea și depolitizarea funcției de director școlar este schimbarea Legii Educației Naționale. Iar în acest proces, senatorii USR PLUS din Comisia de Învățământ, Tineret și Sport au convenit ca fiind un element esențial descentralizarea organizării concursurilor de directori școlari de la nivelul Inspectoratelor Școlare la nivelul fiecărei unități de învățământ”, precizează USR PLUS pe pagina de Facebook.
USR PLUS va organiza trei dezbateri cu toți actorii implicați.
Prima întâlnire va avea loc marți, 16 februarie, la inițiativa senatorului Ștefan Pălărie, și vor participa reprezentanți ai Consiliul Elevilor, Asociațiilor de părinți, Asociațiilor comunale și municipale.
La a doua și a treia dezbatere vor fi invitați profesori și reprezentanți ai societății civile, ONG-uri și asociații reprezentantative în educație.
Proiectul de modificare al legii va fi depus în prima jumătate a lunii martie, potrivit USR PLUS.






