Șefa Înaltei Curți critică impozitarea pensiilor speciale

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, a criticat inițiativa legislativă de supraimpozitare a pensiilor speciale, care ar afecta și pensiile magistraților.
Numită în funcție în iulie 2019, Corina Corbu a mai avut mesaje publice doar în situații similare, când Parlamentul a votat eliminarea pensiilor speciale ale magistraților, în decembrie 2019 și ianuarie 2020.
În mesajul de joi, Corina Corbu denunță o presupusă tendință celorlalte puteri din stat ”de a trata justiția ca pe o ramură a puterii de stat de rang secundar, una care trebuie „pusă la locul ei” și care este ușor de transformat în țintă a dezaprobării publice”.
În ceea ce privește supraimpozitarea pensiilor speciale (10% cele sub 7.000 de lei și 85% cele care depășesc 7.000 de lei), decisă miercuri prin vot în Parlament, Corbu susține că e vorba despre ”încercări de diminuare a garanțiilor de independență ale judecătorilor, mai vizibile astăzi, în forma lor economică, dar nu numai”.
Mai mult, ea acuză ”crearea și întreținerea voită” a unui curent de opinie negativ, de ”ură” împotriva magistraților. De remarcat că în mandatul de președinte al Corinei Corbu, Înalta Curte nu a reacționat la desele atacuri sau campanii de presă îndreptate împotriva unor magistrați care instrumentau sau judecau dosare de mare corupție.
Sursa: G4media.ro






