Rata abandonului școlar a scăzut în 2019 cu 3,8% față de 2015

Conform datelor publicate de Eurostat, rata de părăsire timpurie a școlii în România s-a redus la 15,3% în 2019, de la 19,1% în 2015.
Este cea mai amplă scădere (-3,8%) a acestui indicator înregistrată la nivelul celor 27 de state ale Uniunii Europene, în perioada ultimilor 5 ani.
Cele mai importante motive ale abandonului școlar sunt cele care țin de familie (decizia aparține familiei), de sănătate (am fost nevoit să renunț) sau alte motive. Numărul celor care au răspuns în acest mod trece de 85.900 de tineri între 18 și 24 de ani, potrivit Eurostat.
Rata de părăsire timpurie a școlii este definită ca procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani care au terminat cel mult clasa a VIII-a și care au abandonat școala în acel moment, nu au mai urmat nicio altă formă de școlarizare sau formare profesională.
Abandonul școlar continuă și la liceu, unde peste 109.000 de elevi au renunțat la școală între 2013 și 2017, potrivit datelor publicate de Ministerului Educației și analizate de Edupedu.ro. Numărul este echivalentul populației unui oraș ca Suceava. Este vorba despre elevi cu vârste între 15 și 18 ani care nu au mai terminat învățământul liceal, la filierele teoretică, tehnologică și vocațională.






