PSD vrea respingerea ordonanței de urgență prin care alocațiile nu sunt dublate, ci doar majorate cu 20%
Senatul se va reuni, marţi, de la ora 14,00, într-o şedinţă de plen, ordonanţa de urgenţă privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii putând fi inclusă pe ordinea de zi în situaţia în care comisiile permanente vor acorda avizele şi raportul necesare, a anunţat, luni, preşedintele interimar al forului legislativ, Robert Cazanciuc.
„Ordonanţa pentru alocaţiile a primit luni, în Biroul permanent al Senatului, un termen pentru aviz şi raport din partea comisiilor permanente pentru marţi. Dacă colegii vor întocmi acest raport mâine (marţi – n.r.), ea va putea intra chiar mâine pe ordinea de zi a plenului Senatului, pentru că, de la ora 14,00, va avea loc o şedinţă”, a precizat Cazanciuc, după şedinţa conducerii Senatului.
El a susţinut, duminică, înt-o conferinţă de presă, că această OUG „nu este de modificat”, ci una „de respins”, „pentru că, pur şi simplu, nu numai că sfidează Parlamentul României, dar sfidează bunul simţ”.
Potrivit lui Cazanciuc, PSD este „categoric” împotriva creşterii etapizate a alocaţiilor pentru copii.
„O să vedem ce o să facem în comisii sau în plen, dacă vom respinge, pur şi simplu, această ordonanţă de urgenţă sau dacă o să o amendăm, în aşa fel încât ea să fie exact strict ca legea în vigoare în momentul de faţă. Este mai degrabă o chestiune de tehnică legislativă”, a explicat social-democratul.
Pe 29 iulie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede creșterea cu 20%, începând cu 1 august, a alocațiilor copiilor. Potrivit actului normativ, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.
Cu două săptămâni înainte, pe 15 iulie, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, amânarea dublării alocațiilor copiilor, lege adoptată la inițiativa PSD la finalul anului trecut și care trebuia să intre în vigoare încă din luna ianuarie 2020, dar a fost amânată prin ordonanță de urgență de Guvernul Orban, care a susținut că bugetul nu permite o cheltuială suplimentară de șase miliarde de lei, atât cât costă dublarea alocațiilor de la 150 la 300 de lei pe lună.
Camera Deputaților a aprobat pe 18 decembrie 2019, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună. Deputații PNL nu au votat nici ”pentru”, nici ”împotrivă”. Ei și-au scos cartelele din aparatele de vot.
Ulterior, în ianuarie 2020, guvernul condus de Ludovic Orban a amânat până în luna august a acestui an intrarea în vigoare a legii, prin OUG 2/2020.
Pe 3 iunie, însă Camera Deputaţilor a respins Ordonanţa de urgenţă 2/2020 cu 209 voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă și 98 de abțineri.