Proiectul ce prevede stimulentul de risc acordat personalului medical a fost adoptat

Proiectul de aprobare a Ordonanței Guvernului, prin care personalul medical primește un stimulent de risc în valoare de 2.500 de lei, a fost adoptat, marți, de Senat. Medicii de familie se numără printre angajații din domeniul sănătății care vor beneficia de acest stimulent.
„Proiectul are ca obiect de reglementare aprobarea unor măsuri în vederea decontării din fonduri europene a cheltuielilor cu echipamente medicale, dispozitive medicale, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente de transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, containere de logistică medicală, formaţiuni medicale mobile diagnostic şi tratament utilizate la combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19.
De asemenea, se prevede acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în trransportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şli tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, pe perioada stării de urgenţă. Din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de sănătate sau după caz, de la bugetul de stat. Stimulentul de risc se acordă tuturor medicilor de familie”, prevede iniţiativa legislativă, conform Digi24.
Bugetul alocat pentru plata stimulentului medical personalului implicat în lupta cu Covid-19 este de 120 de milioane de euro şi va acoperi 75.000 de beneficiari, a declarat Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, la postul de televiziune menționat mai sus.






