Programul „Punct de prim ajutor. Fii salvator!” va fi lansat în curând
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat anunță lansarea unui program național, prin care românii vor putea salva vieți în plină stradă.
„Noi l-am lansat o dată, tot cu sprijinul Lidl, este vorba despre implementarea a peste 300 de defibrilatoare semiautomate în mai multe localităţi din ţară. A fost o întârziere cauzată de pandemie şi de lipsa unor componente.
La acest moment suntem pregătiţi şi o să vedeţi în curând începerea implementării acestor defibrilatoare, care vor fi găsite în zone publice şi unde oamenii pot să le folosească sub îndrumarea dispeceratului, dar preferabil chiar vor fi undeva unde oamenii din jur sunt deja instruiţi să le folosească dacă există o problemă. Pe asta lucrăm la acest moment”, a declarat Raed Arafat
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com






