Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat împotriva coronavirus

Președintele Klaus Iohannis s-a imunizat astăzi, 15 ianuarie a.c., anti-Covid, la Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, informează Administrația Prezidențială.
„Bună ziua!
Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient și recomand tuturor vaccinarea.
Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricție ne vor scoate din pandemie.
Vă mulțumesc, vă doresc multă sănătate!”, a declarat președintele Klaus Iohannis, citat de Administrația Prezidențială.
Klaus Iohannis s-a vaccinat public la ora 10.00. Președintele României marchează, astfel, începerea celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare împotriva coronavirus în România.
Sursă foto: presidency.ro






