Peste 46.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră, în ultima zi din noiembrie
În ultimele 24 de ore, aproximativ 46.800 de persoane (cetățeni români și străini) au efectuat, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări, formalități de control, cu peste 21.100 mijloace de transport (dintre care 11.100 automarfare), ne informează Poliția de Frontieră Română.
Pe sensul de intrare au fost aproximativ 25.300 persoane cu 9.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 21.500 persoane cu 11.300 mijloace de transport.
„Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 24.000 de persoane şi 11.500 de mijloace de transport (5.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 13.800 de persoane cu 4.900 mijloace de transport”, au mai scris reprezentanții Poliției de Frontieră.
Sursă foto: Digi24.ro






