Percheziții domiciliare la o grupare care ar fi pretins 3.000 de euro de la oameni pentru a le schimba permisul de conducere într-unul contrafăcut

Polițiștii și procurorii au efectuat miercuri 41 de percheziți, în 19 județe și în București, pentru destructurarea unei grupări infracționale, formată din cetățeni români și străini, care ar fi facilitat obținerea ilegală de permise de conducere românești, prin preschimbarea unor permise contrafăcute, eliberate de autorități din alte state. Cei interesați să obțină un permis de conducere ar fi plătit membrilor grupării suma de 3.000 de euro.
„La data de 14 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, efectuează 41 de percheziții domiciliare și pun în executare 48 de mandate de aducere”, a informat miercuri Inspectoratul general al Poliției Române (IGPR).
Activitățile se desfășoară în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și în municipiul București, în cadrul unui dosar penal ce vizează implicarea mai multor persoane în obținerea ilegală de permise de conducere româneşti, prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorităţi din alte state.
„Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, în județele Dâmbovița, Ilfov și în municipiul București, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, compus inițial din nouă membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români. Grupul ar fi fost profilat pe săvâşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție”, au declarat reprezentanții Poliției Române, potrivit unui comunicat al IGRP.
Grupul ar fi urmărit să obțină venituri ilegale, prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.
Persoanele care erau interesate să obțină permise de conducere puneau la dispoziția membrilor grupării datele de identificare personale, o fotografie și o semnătură, care erau apoi transmise în străinătate, pentru întocmirea permiselor.
Ulterior, documentele realizate fraudulos ar fi fost expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora s-ar fi prezentat la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești.
Conform Poliției Române, suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis ar fi fost de aproximativ 3.000 de euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați.
Până în prezent, au fost identificați peste 100 de cetățeni români, care fie ar fi obținut permise românești, fie ar fi depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor obținute ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.
Activitățile sunt efectuate cu suportul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești și ai inspectoratelor județeane de jandarmi Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Olt, Pitești, Teleorman, Vâlcea și Vaslui.





