Patronatele HoReCa protestează miercuri față de modul în care autoritățile combat pandemia

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) invită angajaţii şi partenerii companiilor din domeniu să participe, miercuri, la proteste faţă de felul în care Guvernul tratează combaterea pandemiei în domeniul Hoteluri, Restaurante şi Cafenele (HoReCa), potrivit unui comunicat remis luni de HORA, citat de Agerpres.
Angajaţii şi partenerii companiilor din HoReCa sunt invitaţi de patronatul din domeniu să întrerupă lucrul miercuri după-amiaza, între orele 17:00 şi 18:00, să iasă în faţa locaţiilor unde lucrează şi să afişeze mai multe pancarte cu mesaje prin care să atragă atenţia asupra situaţiei de criză în care se află cei 400.000 de angajaţi din hoteluri şi restaurante în urma restricţiilor impuse de autorităţi.
Unul dintre mesajele pe care Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România le propune angajaţilor pentru a fi afişate în cadrul protestului este: „Ruinaţi o industrie pentru o iluzie!”. Alta pancartă trimisă de HORA transmite mesajul „400.000 de vieţi în pericol, fără a fi infestate”.
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România solicită angajaţilor şi partenerilor din HoReCa să protesteze paşnic şi să respecte în cadrul evenimentului toate prevederile sanitare în vigoare.
„Având în vedere faptul că industria HoReCa din România se confruntă cu o situaţie de criză fără precedent, ne simţim obligaţi să luăm o poziţie fermă şi să organizăm un protest paşnic prin suspendarea activităţii, miercuri 19.08.2020 între orele 17:00-18:00, acţiune la care vom respecta toate prevederile sanitare în vigoare.
La protest vor participa atât angajaţii cât şi partenerii industriei. Recurgem la această soluţie deoarece numeroasele apeluri făcute de HORA la adresa guvernului au rămas fără răspuns iar responsabilitatea pe care o avem faţă de angajaţii noştri nu ne poate lăsa nepăsători. Locurile de muncă din industria ospitalităţii salvează vieţi!”, se menţionează în comunicatul remis de HORA.
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România subliniază că înainte de criza provocată de noul coronavirus în domeniu existau 40.000 de societăţi comerciale cu capital 100% românesc, cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro şi aproximativ 400.000 de angajaţi, reprezentând 10% din numărul total al angajaţilor care activează în sectorul privat (190.000 de angajaţi direct implicaţi şi aproximativ 210.000 angajaţi ai furnizorilor de produse, materii prime şi servicii).
„Totodată industria noastră contribuia semnificativ la evoluţia unor companii ce dezvoltă afaceri în domenii conexe, precum agricultură, furnizorii locali de ingrediente, producători şi distribuitori materie primă în bucătărie, importatori şi distribuitori de produse alimentare, prestatori de servicii dedicate industriei, precum şi sisteme de gestiune, curăţenie, transport, logistică, ambalaje.
Urmare a crizei datorată pandemiei şi a măsurilor restrictive instaurate de autorităţi, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% faţă de primele şase luni ale anului trecut şi a determinat suspendarea activităţii în cazul a peste 40% dintre operatori”, se precizează în comunicatul remis de HORA.
Organizaţia recomandă tuturor angajaţilor din industria HoReCa să participe la protestele de miercuri.
Sursa: AGERPRES






