Orban și Firea, despre gestionarea problemei poluării aerului din capitală
Premierul interimar, Ludovic Orban a explicat joi, într-o ședință, că problema aerului poluat din capitală nu necesită o discuție în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), ci, mai degrabă, inițierea unor măsuri de către Primăria Capitalei și instituțiile din zona de mediu.
„Nu. Este nevoie ca toţi aceia care poluează să nu mai polueze sau să reducă poluarea sau emisiile, să fie în conformitate cu standardele şi este necesar ca şi Primăria Capitalei şi alte instituţii din zona de mediu să ia măsurile necesare pentru a asigura menţinerea poluării în cotele admisibile”, a declarat Ludovic Orban, citat de AGERPRES întrebat dacă este necesară o şedinţă a CSAT pe tema poluării din Bucureşti, aşa cum a propus primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
Primarul general, Gabriela Firea a precizat că i-a transmis președintelui Klaus Iohannis necesitatea unei analize asupra poluării din București, în cadrul unei ședințe CSAT.
„Am transmis deja o adresă către preşedintele României şi către CSAT, în care am descris şi în termeni tehnici şi administrativi ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti în 1 şi 2 martie, în seara de duminică spre luni, şi am transmis rugămintea de a se analiza situaţia gravă din municipiul Bucureşti în cadrul unei şedinţe a CSAT. Populaţia trebuie să fie protejată şi nu ajută la nimic dacă responsabilii şi decidenţii de la Guvern aruncă responsabilitatea dintr-o parte în cealaltă. Sunt convinsă că preşedintele se va implica, cu prerogativele constituţionale pe care le are şi cu siguranţă vom afla care este poluatorul”, a spus Firea, potrivit AGERPRES, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Primăriei Municipiului București (PMB).