Orban, de Ziua Justiției: Pregătim la nivelul Guvernului o inițiativă prin care să reparăm ceea ce au stricat alții al legile Justiției
Justiţia trebuie să-şi recapete credibilitatea, a declarat duminică premierul Ludovic Orban, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, arătând că este timpul ca ceva să se schimbe, ”pentru ca dreptatea în România să nu mai depindă sub niciun motiv de interese mărunte sau de alternanţa politică rezultată firesc în urma alegerilor democratice”, transmite Agerpres.ro.
„Astăzi, când România marchează Ziua Justiţiei, este un bun prilej să reflectăm asupra parcursului recent al Justiţiei române, mai ales că 2020 este ultimul an cuprins în strategia actuală de dezvoltare a sistemului judiciar. Au fost şi paşi înainte, pe care trebuie să-i consolidăm, dar trebuie să analizăm obiectiv şi ceea ce nu s-a făcut din motive care ţin atât de mediul judiciar, cât şi de climatul politico-legislativ din ultimii ani. Obiectivele cuprinse în strategie au rămas, din păcate, în mare parte neîndeplinite. Atacuri la adresa independenţei Justiţiei, presiuni făcute asupra unor magistraţi şi imixtiunile politice în acest domeniu au alterat, din păcate, actul justiţiei şi au slăbit încrederea oamenilor în sistemul judiciar”, a precizat prim-ministrul.
El consideră că ”este timpul ca ceva să se schimbe, pentru ca dreptatea în România să nu mai depindă sub niciun motiv de interese mărunte sau de alternanţa politică rezultată firesc în urma alegerilor democratice”.
”Cetăţenii şi-au exprimat clar opinia în acest sens, la referendumul privind legile Justiţiei desfăşurat anul trecut, iar clasa politică şi toţi factorii decizionali trebuie să ţină cont de vocea lor. Justiţia trebuie să-şi recapete credibilitatea şi ţine de noi toţi – cei din mediul politic şi cel instituţional – să oprim orice fel de imixtiune din exteriorul ei şi să veghem la respectarea criteriilor de independenţă, imparţialitate, responsabilitate şi neimplicare politică în domeniul Justiţiei, aşa cum este firesc în orice stat de drept”, a menţionat Orban.
În context, şeful Guvernului a anunţat că Executivul pregăteşte o iniţiativă legislativă prin care ”să se repare ceea ce au stricat alţii la legile Justiţiei”.
În opinia acestuia, eforturile pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş normal trebuie să vină şi din interiorul sistemului judiciar, care nu trebuie să mai permită sub nicio formă interferenţe de orice natură în actul de justiţie.