Numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut, în vara aceasta, cu 43%

Numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut, vara aceasta, cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% și al răniților cu 46%, potrivit unui comunicat emis sâmbătă de către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR)
Potrivit IGPR, în perioada iunie – august, polițiștii de la autostrăzi au continuat acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind desfășurate zilnic activități în scopul depistării celor care pun în pericol siguranța circulației prin încălcarea normelor legale.
Astfel, celor ce nu au respectat legislația, le-au fost aplicate 15.670 de sancţiuni contravenţionale, iar, ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 1.154 de permise de conducere.
Pentru încălcarea regimului legal de viteză, cu mai mult de 50 de km/h au fost aplicate 974 de amenzi contravenționale. În fiecare caz a fost reținut permisul de conducere al conducătorului auto, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Pentru conducerea sub influența unor substanţe psihoactive, au fost constatate 30 de infracțiuni, fiind constatate și 36 de fapte de conducere sub influența alcoolului.
De asemenea, au fost constatate 69 de fapte de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sub limita prevăzută de lege pentru a fi infracțiune (0,80 g/l alcool pur în sânge), în aceste situații fiind aplicate sancțiuni contravenționale.
În urma acestor activități, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% și al răniților cu 46%, față de aceeași perioadă a anului trecut.






