Ministrul afacerilor externe, intervenție din partea României în cadrul reuniunii ministeriale a Alianței pentru Multilateralism
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a susținut, vineri, 25 septembrie a.c., din partea României, o intervenție în cadrul reuniunii ministeriale a Alianței pentru Multilateralism. Aceasta a avut loc în marja celei de-a 75-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în sistem video-conferință. Evenimentul, găzduit de miniștrii afacerilor externe ai Franței și Germaniei, a fost dedicat exprimării angajamentului și contribuției colective pentru o reconstrucție mai bună în urma crizei generate de pandemia de COVID-19. În cadrul reuniunii au participat peste 70 de miniștri și secretari de stat din întreaga lume.
În mesajul său, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că efectele grave ale pandemiei de COVID-19 în plan politic, economic și social, au impus provocări fără precedent asupra multilateralismului, dreptului internațional, ordinii bazate pe reguli și valorilor democratice. Ca parte a soluțiilor pentru a depăși actuala criză, șeful diplomației române a accentuat importanța consolidării rezilienței tuturor membrilor comunității internaționale, inclusiv prin intensificarea cooperării în domenii precum sănătatea, economia, digitalizarea, schimbările climatice și obiectivele de dezvoltare durabilă. A arătat că România s-a alăturat inițiativei de „Răspuns global la coronavirus (The Coronavirus Global Response)”, reorientând mai multe proiecte din asistenţa oficială pentru dezvoltare înspre urgențele sanitare ale unor state partenere, în special din vecinătatea estică a României și din Africa sub-sahariană, iar mai mult de jumătate din fondurile naţionale pentru cooperare internațională pentru dezvoltare au fost redirecționate pentru a răspunde provocărilor pandemiei generate de noul coronavirus.
Totodată, ministrul Aurescu a subliniat că, pentru a crește reziliența societăților, este necesară reconsolidarea valorilor democratice – libertăți fundamentale, democrație, drepturile omului, egalitate de gen și protejarea celor mai vulnerabili – precum și a ordinii internaționale bazate pe reguli.
„Șeful diplomației române a anunțat, în cadrul reuniunii, că România a andosat Declarația privind principiile Alianței pentru Multilateralism, urmând a fi implicată în mod activ în această rețea. Demersul României are la bază atât convingerea că este necesară o reformare urgentă a sistemului multilateral, pentru a-l face mai eficient, mai pragmatic și mai conectat la nevoile cetățenilor, cât și vocația multilaterală a țării noastre care, în luna decembrie, va sărbători 65 de ani de când a devenit membru cu drepturi depline al ONU”, se arată într-un comunicat emis sâmbătă de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Alianța pentru Multilateralism reprezintă o platformă informală de cooperare, inițiată de miniștrii afacerilor externe ai Franței și Germaniei, în 2019. Potrivit MAE, aceasta este menită să atragă şi să genereze formate de cooperare flexibile în jurul unor teme de interes pentru susţinerea şi promovarea unei ordini internaţionale multilaterale, bazate pe dreptul internațional.
Printre obiectivele Alianței se numără: protejarea și promovarea dreptului internațional și a instituțiilor internaționale, lansarea de inițiative pentru dezvoltarea și consolidarea sistemului multilateral; reformarea și modernizarea organizațiilor internaționale existente, pentru a le face mai incluzive și eficiente în a furniza rezultate tangibile pentru cetățeni.
România s-a asociat, până în prezent, mai multor inițiative din cadrul Alianței: Apelul de la Paris pentru încredere şi securitate în spațiul cibernetic, Declaraţia comună a Grupului de prieteni ai climei şi securităţii. La 24 aprilie 2020, România a andosat, de asemenea, Declaraţia ministerială a Alianței pentru Multilateralism We need strong global cooperation and solidarity to fight COVID-19, document care exprimă sprijinul şi solidaritatea pentru demersurile întreprinse în plan multilateral, în contextul crizei COVID-19, iar la 7 august 2020, s-a alăturat declarației intitulată Strengthening the multilateral health architecture, adoptată în urma reuniunii ministeriale din 26 iunie 2020.