Ministerul Afacerilor Interne a stabilit măsurile obligatorii valabile în campania electorală

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), comisar-șef de poliție Monica Dajbog a susținut, vineri, o declarație de presă, la sediul MAI, în care a vorbit despre măsurile de protecție sanitară care se impun odată cu începerea campaniei electorale, vineri, pe 28 august a.c.
Ministrul afacerilor interne Ion Marcel Vela a aprobat, la începutul lunii august, Planul general de măsuri din competența structurilor MAI, premergător și pe timpul desfășurării alegerilor locale. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, planul a fost transmis tuturor structurilor cu atribuții în organizarea procesului electoral.
Așadar, printre măsurile de protecție sanitară valabile pe parcursul campaniei electorale se numără purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura. Măsura este obligatorie pentru candidații și echipele de campanie în timpul evenimentelor, întrunirilor și acțiunilor aferente campaniei electorale.
De asemenea, pentru toate persoanele care participă la evenimente sau întruniri se va efectua triajul observațional și dezinfectarea obligatorie a mâinilor.
Regulile de acces și de protecție individuală vor fi afișate în locuri vizibile, în spațiile în care se desfășoară respectivele evenimente sau întruniri.
Toți participanții vor purta masca de protecție, în mod obligatoriu, astfel încât să acopere nasul și gura.
Se va asigura o distanță fizică de minimum 1 metru între participanții la evenimente și întruniri, inclusiv cele desfășurate pe stradă sau din ușă în ușă.
La evenimentele și întrunirile desfășurate în spațiu închis vor participa maximum 50 de persoane, iar durata va fi limitată la maximum două ore.
În cazul evenimentelor și întrunirilor desfășurate în aer liber, organizatorii trebuie să asigure limitarea numărului participanților la maximum 100. Totodată, perimetrul va fi delimitat prin semne vizibile și va fi asigurată o suprafață de minimum patru metri pătrați pentru fiecare persoană.
În ceea ce privește acțiunile desfășurate pe stradă, numărul persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup va fi limitat la maximum șase, iar în cazul acțiunilor din ușă în ușă, echipele de campanie vor fi formate din maximum două persoane.
Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt, comis-șef de poliție Monica Dajbog, organizatorii sunt obligați să asigure aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală, astfel încât să prevină contaminarea și să limiteze răspândirea virusului SARS-COV-2.
Monica Dajbog a mai precizat că Ministerul Afacerilor Interne urmărește dacă aplicarea acestor măsuri este sau nu respectată.






