Încasările CFR au scăzut cu peste 80%

Încasările CFR Călători au scăzut cu peste 80%, în urma suspendării sau limitării curselor feroviare, ca urmare a instituirii ordonanțelor militare.
Compania suspendat sau limitat circulația pentru 453 de trenuri, ceea ce reprezintă doar 43% din totalul de 1.040 de trenuri care circulau zilnic.
„A fost suspendată sau limitată circulaţia pentru 453 de trenuri, ceea ce reprezintă 43% din totalul de 1.040 de trenuri care circulau zilnic. Dintre acestea, 330 sunt trenuri Regio si 123 sunt trenuri InterRegio. Unele trenuri InterRegio au opriri suplimentare pentru a prelua şi călătorii din staţiile mai mici. Au fost suplimentate cu vagoane trenurile de navetă pentru a evita aglomeraţia şi pentru a permite accesul în siguranţă al cât mai multor călători în tren”, spune Dan Costescu, directorul general al CFR Călători.
Acesta precizează că a fost introdusă o nouă schemă de vânzarea a locurilor, pe principiul „un loc liber, un loc ocupat” pentru a asigura respectarea distanțării sociale. Acest principiu s-a aplicat și în vagoanele de dormit sau cușetă.
CFR Călători continuă să asigure circulația legăturilor interregionale și trenurile de navetă pentru ca oamenii să poată ajunge la locul de muncă.
„Personalul de tren a fost instruit să îndrume călătorii pentru a respecta distanţa, la trenurile fără regim de rezervare. Au fost anulate ofertele comerciale care nu se mai justificau în această perioadă şi care ar fi generat pierderi companiei. Având în vedere lipsa de predictibilitate indusă de coronavirus a fost limitată la 10 zile achiziţia cu anticipaţie a tichetelor, pentru a evita cheltuielile administrative de restituire, în cazul suspendării de trenuri generată de noi ordonante militare”, a mai adăugat Costescu.






