După ce Victor Ponta s-a opus prelungirii stării de urgență, PRO România anunță că va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului
Parlamentarii Pro România vor vota moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Orban, a decis luni Delegaţia permanentă a partidului, transmite Agerpres.ro. Conform unui comunicat transmis luni, membrii Delegaţiei Naţionale au discutat şi oportunitatea susţinerii unei moţiuni de cenzură îndreptate împotriva Cabinetului Orban, iar concluzia a fost că „România se adânceşte în criză cu fiecare zi de guvernare a acestui Executiv”.
De precizat este că Victor Ponta s-a opus, în aprilie, prelungirii stării de urgență. Detalii aici.
„Nu a fost niciodată un haos mai mare ca acum. Situaţia a scăpat de sub control pentru că nu s-au luat la timp măsurile potrivite. În martie, Guvernul visa anticipate şi spunea că nu există riscuri epidemice. Mai apoi, când era deja prea târziu, a venit cu măsuri dure care au distrus economia şi aşa şubrezită şi care au îngenunchiat companiile autohtone. Nu au venit cu soluţii pentru şcoală, pentru sănătate, pentru economie, nu şi-au recunoscut incapacitatea de a gestiona o asemenea criză, au refuzat să asculte de specialişti şi continuă să trăiască într-o lume în care procentele electorale şi alegerile sunt prioritare, indiferent de riscuri. România este astăzi mai rău decât la începutul pandemiei, Guvernul Orban poartă această vină şi trebuie să plece”, a declarat Victor Ponta, conform sursei citate.
În 30 iulie, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii au decis depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban în luna august.
„Avem de-a face cu un guvern cu credibilitate zero. Un haos mai mare decât este acum nu poate fi creat nici măcar de către PSD sau Opoziţie, de aceea am hotărât astăzi depunerea unei moţiuni de cenzură în luna august. (…) Colegii au propus ca la jumătatea lunii august să avem moţiunea depusă. La baza moţiunii va sta cartea neagră a guvernării PNL, cronologic, dar şi pe fiecare domeniu în parte”, a spus Ciolacu, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Marcel Ciolacu a precizat că a avut discuţii cu Victor Ponta în ceea ce priveşte depunerea moţiunii de cenzură şi a făcut apel la toată Opoziţia din Parlament să o voteze.