De pe 15 mai va fi instituită starea de alertă. Întâlnirile cu mai mult de trei persoane, interzise

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Palatul Cotroceni că data de 14 mai va fi ultima zi de stare de urgență, urmând ca de pe 15 mai să fie instituită starea de alertă. Starea de alertă se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență (Art. 2 din Ordonanța de Urgență nr.21/2004).
„Starea de urgenţă nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă. Data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgenţă. Începând din 15 mai, pentru a ţine epidemia sub control, vom intra în starea de alertă, care este prevăzută de legislaţia specific”, a afirmat şeful statului luni.
De asemenea, președintele a precizat că, după 15 mai, se vor redeschide saloanele de înfrumusețare, frizeriile, cabinetele stomatologice și muzeele, însă în condiții de distanțare fizică.
„Așa-numita relaxare se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind de regulă cam de două săptămâni. Următorul calup de măsuri de relaxare va veni, probabil, la începutul lunii iunie, pe urmă la mijlocul lui iunie și așa mai departe. Din 15 mai, vom avea, de exemplu, la dispoziție iarăși saloanele de îngrijire personală. Deci, se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile, precum și cabinetele stomatologice și muzeele. Dar toate în condiții speciale de distanțare, de igienă. Cu toții vom purta mască de protecție când suntem în spații publice închise, în transportul public în comun. Aceste lucruri rămân obligatorii. Măsurile de mișcare mai liberă nu se aplică în localitățile în carantină”, a mai spus Klaus Iohannis.
Președintele a precizat că, în continuare, sunt interzise întâlnirile cu mai mult de trei persoane.






