De astăzi intră în vigoare Legea mirosurilor. Amenzi de până la 100.000 de lei pentru firme

Începând de astăzi, 16 iulie, intră în vigoare Legea mirosurilor. Legea aduce obligațiii suplimentare pentru firmele cu activităţi care „deranjează olfactiv” – obligaţia expresă de a avea sisteme proprii de monitorizare a disconfortului olfactiv, precum şi deţinerea şi respectarea unui plan de măsuri ce vizează reducerea acestui disconfort.
Pentru nerespectarea acestor obligaţii sunt prevăzute amenzi care ajung până la 100.000 de lei, existând şi riscul închiderii activităţii.
Totuși, Guvernul trebuie să vină curând cu o hotărâre prin care să completeze cadrul legal, altfel noile obligaţii nu se pot aplica.
Legea obligă firmele şi alţi operatori economici să elaboreze planuri de gestionare a disconfortului olfactiv, printre altele. Este vorba de cei care pot genera disconfort olfactiv.
Pe de altă parte, în cazul persoanelor fizice, legea va fi o pârghie prin care se va putea acționa în situații limită, cum ar fi creșterea animalelor în zona blocurilor de locuit, unde locuitorii se plângeau până acum de mirosuri, fără însă a avea vreun rezultat.





