CCR discută modificarea Legii concurenței, care îl scoate pe președintele Iohannis din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenței
Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizările preşedintelui Klaus Iohannis, PNL şi USR privind neconstituţionalitatea modificărilor aduce Legii concurenţei, potrivit Agerpres. Şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996, la fel ca și un grup de parlamentari PNL și USR.
„Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea menţionată contravine unor norme şi principii constituţionale”, arată Iohannis în sesizarea transmisă la CCR privind actul normativ care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 6 iulie. El susţine că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.
Legea modificată de PSD în Parlament prevede că numărul membrilor plenului Consiliului Concurenţei este mărit de la 7 la 11, numirea acestora revenind Parlamentului şi nu şefului statului, ca până în prezent.