Au crescut amenzile pentru șoferii care parchează pe locurile destinate celor cu handicap

Amenzile pentru cei care ocupă locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilități s-au mărit în urma modificărilor aduse legii pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap.
Lgea nr. 145/2020, ale cărei prevederi se aplică de sâmbătă, stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv, scrie Avocatnet.ro.
Conform sursei, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens.
Legea nr. 448/2006 prevedea, până acum, că o astfel de faptă se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător.






