Aproximativ 400.000 de măști vor fi aduse din Turcia

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române execută, astăzi, un zbor pentru aducerea în România a unor echipamente de protecţie medicală din Turcia, constând în aproximativ 400.000 de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3, potrivit Ministerului Apărării Naționale.
Echipamentele de protecție au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
Potrivit Antena 1, distribuirea echipamentelor de protecţie va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, echipamentele vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătăţii şi echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne.






