Alianța organizațiilor studențești solicită un cuantum minim național de 838 lei pentru burse

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită stabilirea cuantumului minim național al burselor la 838 de lei, în condițiile în care recalcularea acestuia va fi discutată în Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior. ANOSR arată, într-un comunicat, faptul că din 2017 nu a mai fost actualizat cuantumul minim actual de 580 de lei, în pofida evoluției economiei.
ANOSR amintește, în context, că 38% dintre studenții români au probleme financiare moderate, peste media europeană de 29%. Această situație “poate periclita finalizarea studiilor (conform datelor furnizate prin Eurostudent), în contextul în care la nivelul UE, cea mai mare pondere de studenți ale căror familii au o situație financiară medie, bună sau foarte bună se regăsește în România, Slovacia și Lituania”.






