Academia Română marchează un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon

Joi, 4 iunie, în cadrul unei ședințe festive a Prezidiului, Academia Română a marcat un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, prin care s-a recunoscut pe plan internațional unirea Transilvaniei cu România.
Prezidiul Academiei Române rememorează astfel de evenimente petrecute la începutul secolului XX-lea, care au condus la crearea României Mari și consolidarea statului român, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
„Deşi Academia Română – ca şi alte instituţii din ţară şi din lume – nu a putut marca aşa cum s-ar fi cuvenit importanţa, după un secol, a Tratatului de la Trianon-Paris, înaltul for aduce în faţa naţiunii prinosul său de recunoştinţă faţă de toţi acei mari oameni de stat, români şi străini, care au edificat România modernă, unită prin voinţa poporului român. Important este să nu uităm jertfele lor şi să le ducem mai departe mesajul de dreptate, pace şi înţelegere”, precizează sursa citată.
Unirea cea Mare, înfăptuită de poporul român în anul 1918, a avut nevoie – ca şi în cazul actelor similare întreprinse de cehi, slovaci, croaţi, polonezi, sloveni, lituanieni, letoni, estonieni etc. – de o legitimare internaţională, care s-a realizat în anii 1919-1920, prin cele cinci tratatele de pace încheiate la Paris.
Tratatul cu Ungaria, ultimul dintre ele, semnat la Trianon în 4 iunie 1920, a consfinţit destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi formarea unor state independente ori întregirea altora. Între aceste state întregite s-a aflat şi România, căreia prin tratatul menţionat i s-a recunoscut, între altele, frontiera de apus.
Potrivit Academiei, decizia românilor de unire a Transilvaniei cu România s-a făcut pe baza aplicării principiului dreptului popoarelor la autodeterminare, recunoscut de comunitatea internaţională, în urma iniţiativei preşedintelui american Woodrow Wilson.






