Trei ieșeni au fost amendați pentru că consumau alcool într-un parc de joacă pentru copii

La Dispeceratul Poliției Locale Iași s-a primit, în ziua de 10 aprilie a.c., o sesizare de la un cetățean cu privire la prezența în parcul de joacă pentru copii situat pe Aleea Rozelor, a unui grup format din trei persoane care consumă alcool, informează Poliția Locală într-un comunicat, astăzi, 12 aprilie a.c.
„La fața Locului a fost dirijață o patrulă din cadrul Serviciului Intervenții care a sancționat cele trei persoane, conform H.C.L. Iași. nr. 338/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare a spațiilor de joacă pentru copii aflate pe domeniul public din Municipiul Iaşi”, scriu reprezentanții Poliției Locale Iași.
Cuantumul amenzilor este de 200 lei/persoană.
Sursă foto: curierul-iasi.ro
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com






