Tânăr prins de polițiști la volan fără permis și în stare de ebrietate

Duminică, 2 mai a.c., Poliția Rurală Hârlău a depistat un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Gropniţa, fără a deţine permis de conducere.
Totodată, conform IPJ Iași, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă.
Sursă foto: tapu.ro
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com





