Soluțiile Primăriei Iași pentru protejarea persoanelor vulnerabile de efectele caniculei

Share:

Pe durata perioadelor în care sunt înregistrate temperaturi ridicate, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), aplică o serie de măsuri specifice din domeniul asistenţei sociale destinate unor categorii de persoane defavorizate și cu risc major de îmbolnăvire.

Astfel, în concordanţă cu Planul de măsuri pentru diminuarea efectelor provocate de vremea caniculară asupra populaţiei Municipiului Iaşi, aprobat de Comitetul Local de Urgenţă, prima măsură vizează identificarea şi monitorizarea persoanelor defavorizate care pot fi afectate sever în perioada de avertizare meteorologică. În categoria menţionată sunt incluse persoanele vârstnice singure şi / sau nedeplasabile, persoanele cu dizabilităţi, bolnavii cronici sau cu boli incurabile, persoanele fără locuinţă / fără adăpost, persoanele asistate prin unităţile sociale aflate în subordinea direcţiei etc.

O altă măsură constă în deschiderea de linii telefonice pentru preluarea, în regim de urgenţă, a sesizărilor venite de la ieșeni. Ieșenii pot suna la  0332.440.647, 0232.206.344, 0332.440.648, telefoane disponibile în intervalul orar 9.00 – 16.00, zilnic, în perioada caniculară, cu avertizare de cod galben, portocaliu sau roşu, respectiv telefon 0751.114.672, în intervalul orar 16.00 – 19.00.

De asemenea, prin intermediul DAS Iași, persoanele defavorizate aflate în evidenţa direcţiei vor primi produse necesare pentru suportarea temperaturilor extrem de ridicate: apă, fructe etc. Acestea vor  beneficia de sprijin în achiziţionarea alimentelor de bază, în funcţie de solicitarea înregistrată prin linia telefonică de urgenţă, plata produselor fiind suportată de beneficiar.

Nu în ultimul rând vor fi deschise șase puncte de prim ajutor, la Centrul de Informații pentru Cetățeni și la cele cinci centre de cartier, dotate cu aer condiționat, apă și tensiometru și care vor fi deservite de cadre medicale specializate.

Sursa: ziarulevenimentul.ro

Share:

Lasă un răspuns