Protest joi dimineață pentru demiterea rectorului UAIC, Tudorel Toader
Mai mulți absolvenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, alături de membrii comunității civice, Reset au protestat joi dimineață în fața clădirii instituției de învățământ superior, împotriva rectorului universității, fost ministru al Justiției, Tudorel Toader.
„Grupul civic Reset a urmărit să ducă, în primul rând, demersul la bun sfârșit, deoarece cei care au semnat au aceste așteptări. Ne dorim ca întreg corpul profesoral să afle despre demersul nostru și să știe că foștii studenți îi sunt alături. Ne așteptăm ca toți cei care au drept de vot la alegerile de rector să conștientizeze imensul deserviciu pe care îl reprezintă câștigarea unui nou mandat de către domnul Tudorel Toader. Nu știm numărul exact al studenților (n.r. care susțin inițiativa Reset, de destituire a lui Tudorel Toader), dar le mulțumim celor care au semnat dând dovadă de un foarte mare curaj”, a declarat pentru Info Moldova unul dintre reprezentanții Reset, Daniela Mitrofan.
Protestatarii au ținut în brațe bannere, prin care au afișat mesaje precum „Împreună suntem o voce:studenți și absolvenți UAIC! Demisia Toader!” sau „30.636 de oameni cer demiterea lui Tudorel Toader din funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” – Iași”, „1295 de absolvenți vă cer demisia”.
Protestul a fost organizat de membrii Reset pe rețelele de socializare și a fost urmat de înregistrarea petiției de demitere a rectorului Tudorel Toader la secretariatul UAIC.