Președintele Poli Iași spune că în condițiile unui arbitraj corect, ar fi fost într-o poziție liniștitoare din clasament
Ciprian Paraschiv, președintele grupării de fotbal CSM Poli Iași, a declarat vineri, conform site-ului oficial al clubului, că în condiţiile unui arbitraj corect, formaţia condusă de Mircea Rednic se afla acum într-o poziţie mult mai liniştitoare în clasamentul play-out-ului Ligii I.
El a subliniat în special erorile brigăzii de arbitri de la partida de pe teren propriu cu FC Hermannstadt, pierdută cu scorul de 2-3.
„Iaşul nu are cea mai bună echipă din Liga I. Iaşul nu are puterea să revină după două penalty-uri neacordate şi unul controversat acordat oaspeţilor (n.r. – la meciul cu FC Hermannstadt). Eu cred că, în condiţiile unui arbitraj corect, eram într-o poziţie mult mai liniştitoare în clasament. În primul rând este nevoie de încredere, pentru că echipa nu a arătat un fotbal rău. Din păcate, nu am avut rezultatele aşteptate şi pe care, zic eu, le-am fi meritat. În al doilea rând, cred că e nevoie de unitate. Toţi cei care iubim Politehnica trebuie să fim alături de băieţi şi de antrenorul Mircea Rednic pentru că şanse sunt”, a spus el
Situaţia financiară a clubului nu este una deloc îmbucurătoare, este de părere Paraschiv. „Să nu creadă lumea că angajaţii stau pe vreun munte de bani aici, aşa cum s-a scris. De când am venit, eu nu am încasat vreun salariu, iar colegii mei nu ştiu dacă au avut o felie de cozonac pe masă de Paşti. Angajaţii au fost în şomaj tehnic, la fel şi jucătorii. A venit Legea 55 şi am avut posibilitatea să solicităm sprijin la autorităţi. Sunt discuţii avansate cu sponsori, dar nu putem încasa ceva în actualul sezon pentru că sunt contracte în derulare, dar şi ei aşteaptă rezultatele sportive”, a menţionat preşedintele.
Ciprian Paraschiv a dezvăluit că de la instalarea sa în funcţie Primăria Municipiului Iaşi a ajutat clubul doar cu 70.000 de euro. „Am citit şi eu declaraţiile domnului primar. Primarul municipiului Iaşi, Primăria şi Consiliul Local Iaşi sunt, din punctul meu de vedere, partenerii clubului nostru şi nu vreau să comentez mai mult. Totuşi, aceste declaraţii au venit într-un moment total nepotrivit, chiar înaintea meciului cu sibienii. Eu cred că trebuie să fie linişte în jurul echipei. Mai mult decât atât, nu vreau să creadă lumea că noi devalizăm bugetul oraşului. De la sosirea mea în Iaşi, Primăria a alocat 70 de mii de euro. Aşteptăm şi diferenţa pentru starea de alertă şi, pe această cale, vreau să le mulţumesc atât primarului, cât şi consilierilor pentru că sunt lângă echipă. Într-adevăr, este aprobat şi un proiect de mentoring pentru sezonul viitor, dar nu e semnat şi cred că nu vor fi probleme. Dacă eu cred în îndeplinirea obiectivului, antrenorul şi jucătorii cred, haideţi să fim alături de echipă acum”, a adăugat oficialul.
Echipa de fotbal CSM Poli Iaşi întâlneşte, duminică, de la ora 13:00, pe teren propriu, formaţia Sepsi OSK Sf. Gheorghe, într-o partidă contând pentru etapa a 8-a a play-out-ului Ligii I.
Sursa: Agerpres