Iașul se află pe lista unităților de învățământ închise
Peste 60 de unități din mai multe județe și Capitală au suspendat cursurile din cauza gripei. În unele școli cursurile au fost suspendate parțial, iar în altele integral.
Situația centralizată la nivel național arată în felul următor: în județul Argeș sunt 3 unități de învățământ închise integral și una singură parțial; în municipiul București 7 unități închise integral și 49 închise parțial; în județul Călărași sunt 2 unități închise parțial; în județul Giurgiu, o unitate închisă integral și una parțial; în județul Iași este doar o unitate de învățământ închisă integral; în județul Ilfov sunt 2 unități închise parțial; în județul Olt doar o unitate închisă parțial, iar în județul Suceava, o unitate de învățământ închisă parțial.
”4.048 de elevi sunt afectaţi (a nu se înţelege bolnavi) de suspendarea cursurilor din aceste unităţi de învăţământ”, a transmis Ministerul Educaţiei, citat de romaniatv.net.