Grevă spontană la Depoul CFR Iași
Sindicaliştii din cadrul Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive Iaşi au declanşat, luni dimineaţa, o grevă de lucru spontană, nemulţumiţi fiind de faptul că nu este pus în aplicare Statutul personalului feroviar, subfinanţarea pentru refacerea infrastructurii feroviare şi nivelul de salarizare.
Liderul sindicatului filialei ieşene a Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive (SCRL), Iulian Borş, a declarat că a fost declanşată greva spontană începând cu ora 8,00.
„Aşteptăm un răspuns de la Minister privind punerea în aplicare a legii prind Statutul personalului feroviar. Legea nu a fost aplicată din cauza pandemiei. Salariaţii au acceptat. Numai că, după atâta timp de amânare, aflăm că şi la anul va fi prorogată pentru încă un an punerea în aplicare a Statutului. S-a ajuns la os. Salariaţii nu mai rezistă. Ori dai, ori nu, ori îl anulezi de tot”, a spus Iulian Borş.
Potrivit acestuia, altă nemulţumire vizează nivelul scăzut de salarizare.
„Lucrăm în condiţii grele de muncă, în mizerie, în frig. Oamenii sunt terminaţi, uzaţi. Măcar să fie plătiţi, să se mai facă ceva cu salarizarea. Mulţi angajaţi au plecat. În câteva zile au plecat mulţi angajaţi. Sunt oameni care ar lucra din pasiune dar când se lovesc de condiţiile grele de muncă şi plată pleacă”, a declarat liderul SCRL.
Sursa: AGERPRES
Noi acuzații în cazul primarului Mihai Chirica în dosarul tunului imobiliar de la Iași