DSP Iași caută voluntari care să transporte medicii până la domiciliul persoanelor aflate în izolare

Sursă foto: dspiasi.ro
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași caută voluntari în rândul societății civile, a ONG-urilor care să asigure mașini și șoferi pentru transportul personalului medical în vederea recoltării probelor de la persoanele aflate în izolare la domiciliu.
Potrivit unui informări a DSP Iași, instituția are personal medical calificat care să recolteze probe, însă nu poate să asigure toată logistica necesară pentru transportul medicilor la domiciliul personaelor aflate în izolare.
„În contextul instituirii unor măsuri în domeniul sănătății publice în situația de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și având în vedere situația epidemiologică la nivel județean și numărul mare de solicitări în vederea recoltării de probe pentru stabilirea diagnosticului de sindrom respirator acut sever determinat de noul coronavirus, Direcția de Sănătate Publică Iași dispune de personal medical calificat pentru realizarea acestor recolte, dar nu poate asigura toată logistica necesară pentru transportul personalului medical la domiciliul persoanelor aflate în izolare”, a transmis DSP Iași, pe pagina sa de Facebook.
În aceste condiții, instituția face un apel public către societatea civilă – organizații nonguvernamentale, asociații sau fundații etc care să sprijine voluntar activitatea DSP prin asigurarea de autoturisme cu conducători auto.