Crește numărul șoferilor și a mașinilor înmatriculate în Iași

Mașinile se regăsesc în număr cât mai mare pe străzile ieșene, iar numărul tinerilor care își doresc să dețină un permis de conducere crește treptat.
În același timp si numărul înmatricularilor crește, numai în primele 6 luni ale acestui an, aproximativ 23.000 de ieșeni și-au achiziționat autovehicule. Pe lângă numărul mașinilor înmatriculate anual, se înregistrează și un număr de aproximativ 25.000 de mii de permise obținute în urma examinărilor candidaților.
„Din cauza faptului că se inregistreaza un număr foarte mare de solicitări în obtinerea permiselor de conducere, examenul probei practice se poate decala și cu 109 zile. Trebuie, insa ținut cont și de perioada stării de urgență. Pe parcursul anului trecut, din luna martie până în luna iunie, activitatea de examinare atât la proba teoretică, cât și la proba practică, a fost suspendată. Din luna septembrie se vor relua, in municipiul Iasi și examinarea în zilele de sâmbătă, 2 zile de sâmbătă, în fiecare lună pentru categoria B, tocmai pentru a veni în sprijinul candidaților care așteaptă,” a precizat Grecu Ștefan, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași
În ceea ce privește documentele expirate ale ieșenilor, Grecu Ștefan, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, a precizat că acestea își continuă valabilitatea până în momentul în care se încheie perioada de alertă.
În județul Iași erau înmatriculate, la 31 decembrie 2020, un număr de 260.000de mii de mașini, în creștere față de anul precedent.
Sursă: aloiasi.ro





