Construirea Institutului Regional de Medicină Vasculară și a Centurii de Ocolire a municipiului Iași, pe lista de proiecte a CJ Iași

Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a susţinut astăzi prima şedinţă extraordinară din 2021 pentru a continua proiectele începute sau aflate în derulare. Printre principalele proiecte de pe ordinea de zi s-au regăsit: trei proiecte de hotărâre privind aprobarea realizării obiectivului de investiţii „Construirea şi Dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară – Iaşi”şi finanţarea documentaţiei tehnico-economice aferentă proiectului „Înfiinţarea Centurii Uşoare de Ocolire a Municipiului Iaşi”.
Potrivit CJ Iași, referitor la proiectul de hotărâre pentru „Institutul Regional de Boli Cardiovasculare” Iași, astăzi a fost aprobată tema de proiectare și valoarea estimată pentru documentațiile tehnico-economice. De asemenea, a fost aprobată alocarea de fonduri din bugetul CJ pentru studiul de fezabilitate, studii teren, raportul de mediu și alte studii specifice și, tot astăzi a fost aprobată introducerea fișei de proiect, parte a planului de acțiuni.
„Spre finalul anului 2020 am făcut paşi importanţi în dezvoltarea unui obiectiv de infrastructură medicală esenţial pentru judeţul Iaşi şi întreaga regiune a Moldovei: semnarea protocolului de asociere pentru construirea Institutului Regional de Boli Cardiovasculare Iaşi. Această investiţie de 300 de milioane de euro rămâne o prioritate a dezvoltării strategice a judeţului Iaşi. Avem în faţă cele mai concrete măsuri luate până acum pentru realizarea acestui spital, atât de necesar pentru regiunea Moldovei, situată pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa bolilor cadiovasculare”, a declarat președintele CJ Iași, Costel Alexe.
Potrivit CJ Iași, noul spital va deservi peste 5.5 milioane de locuitori, cetăţeni români, dar şi din Republica Moldova, şi va da posibilitatea de extindere a serviciilor medicale, prin înfiinţarea unor secţii speciale în medicina cardiovasculară, secţii care nu există momentan în regiunea Moldovei.
Totodată, astăzi s-a votat aprobarea acordului de parteneriat în vederea realizării proiectului „Sprijin la nivelul regiunii Nord-Est pentru pregătirea de proiecte finanţate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile de mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice (tabere şcolare), infrastructură ş servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potenţial turistic ş infrastructură rutieră de interes judeţean, inclusiv variante ocolitoare şi/sau drumuri de legătură.”
Prin votarea acestui acord s-a stabilit finanţarea elaborării documentaţiei tehnico-economice aferentă proiectului „Înfiinţarea centurii uşoare de ocolire a Municipiului Iaşi” și s-a aprobat valoarea totală pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice sau altor documentaţii. Proiectul va costa peste șapte miliarde şi s-a aprobat contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Iaşi – cofinanţare de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.
Traseul total al centurii uşoare, şoseaua de ocolire a municipiului Iaşi, va avea o lungime totală de 73,081 Km și va fi compus din următoarele segmente:
– DJ248B Vânători – Leţcani în lungime de 16,32 km;
– DC26B Leţcani-Voineşti în lungime de 16,573Km;
– DJ 248A Voineşti în lungime de 2,21 km;
– DJ 248F Voineşti-Mânjeşti-Budeşti în lungime de 6,007 km;
– DJ 248C Budeşti- Piciorul Lupului- Ciurea în lungime de 10,486 km;
– DJ 248D Ciurea-Bârnova-Tomeşti – Holboca în lungime de 19,069 km;
– DJ 249 A limita Mun. Iaşi – Holboca (Intersecţie DJ 248D) în lungime de 2,415 km.