Concurs la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, pentru funcția de director
Primăria Municipiului Iași organizează în perioada 10-19 martie un concurs pentru ocuparea postului de director al Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, situată în Parcul Copou.
Cei care sunt interesați trebuie să pregătească un proiect de management, limitat, prin regulament, la un număr de 60 de pagini și se pot înscrie până la data de 21 februarie. Dosarele candidaților vor fi analizate din punctul de vedere al eligibilității, urmând ca rezultatele acestora să fie anunțate. În perioada 3-4 martie, Comisia de selecție va analiza proiectele de management depuse și va alcătui o listă a candidaților.
Proiectul elaborat va fi susținut în fața Comisiei de selecție pe data de 10 martie.
Potrivit regulamentului publicat de către municipalitate, viitorii candidați trebuie să aibă studii superioare, experienţă relevantă în domeniul cultural, de minimum cinci ani şi experienţă în funcţii de conducere, de minimum un an. Aceștia nu trebuie să fi suferit condamnări penale şi civile pentru fapte ce i-ar face incompatibili cu funcţia pentru care candidează. Totodată, în analiza pe care o va face, Comisia va avea în vedere analiza socio-culturală a mediului în care îşi desfăşoară activitatea instituţia – inclusiv cu propuneri privind evoluţia acesteia, analiza activităţii instituţiei – inclusiv propuneri de îmbunătăţire, analiza organizării instituţiei – cu propuneri de restructurare sau reorganizare, analiza situaţiei economico-financiare a instituţiei, strategia, programele şi planul de acţiune pentru îndeplinirea misiunii specifice şi previziuni economice.
Potrivit documentelor publicate, viitorul director va prelua conducerea instituției de cultură pe data de 6 aprilie 2020, urmând să-i fie director pe o perioadă de trei ani.
Actualul director al Casei de Cultură „Mihai Ursachi” este Adi Cristi.