Carte de identitate falsă, cumpărată de un cetățean din Republica Moldova cu 250 de euro

39
0
Share:
Sursă foto: Poliția de Frontieră Iași Facebook

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unei persoane, asupra căreia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române, despre care există suspiciuni că ar fi falsă.

„În data de 25 iunie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni– Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un autovehicul înmatriculat în R. Moldova, ce efectua o cursă regulată pe relaţia Iaşi-Nisporeni, cetăţeanul din Republica Moldova P.E., în vârstă de 44 de ani”, se arată într-un comunicat emis, vineri, de către Poliția de Frontieră Iași.

Astfel, asupra persoanei a fost descoperită o carte de identitate care aves însemnele autorităţilor române, iar cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic și că acesta este fals.

Întrebată despre buletinul său fals, persoana a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră de la un conaţional, în schimbul sumei de 250 de euro şi intenţiona să o folosească în Cehia. Bărbatul a mai adăugat faptul că a primit garanții că documentul este autentic și poate fi folosit fără nicio problemă în orice circumstanță, mai puţin la controlul de frontieră.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Share:

Lasă un răspuns