Proiect în valoare de 40 de milioane de euro pentru modernizarea Portului Mineralier
Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi va lansa un proiect de modernizare a Portului Mineralier, ce va include reabilitarea unor dane şi executarea unor ample lucrări de dragaj, astfel încât portul să-şi poată mări capacitate de operare şi să poată atrage noi fluxuri de marfă.
„Proiectul ar urma să aibă o valoare de aproximativ 40 milioane de euro, sperăm că până la sfârşitul acestui an să finalizăm realizarea studiului de fezabilitate, pentru a-l putea depune spre finanţare din fonduri europene”, a precizat directorul general al APDM Galaţi, Alexandru Şerban.
Operatorul portuar Romportmet a fost preluat „la pachet” cu combinatul siderurgic, în cadrul tranzacţiei dintre ArcelorMittal şi GFG Alliance – Liberty Steel. Chiar dacă în prezent principala activitate este de a asigura fluxurile de mărfuri care vin şi pleacă din combinatul siderurgic, Portul Mineralier are potenţial pentru a-şi diversifica activitatea, prin atragerea de noi fluxuri de marfă. La nivel global, GFG Alliance are activităţi şi în domeniul transporturilor, prin urmare ar exista potenţial şi pentru dezvoltarea unor noi lanţuri logistice, unele care să nu ţină neapărat strict de activitatea combinatului siderurgic.
O parte din echipamentele operatorului portuar Romportmet au fost deja modernizate, însă în paralel, pentru dezvoltarea unor proiecte privind diversificarea fluxurilor de mărfuri, mai este nevoie şi de o revitalizare a infrastructurii portuare, deţinute de APDM Galaţi.
Miza modernizării Portului Mineralier este foarte mare, dat fiind faptul că, în prezent, este portul de pe Dunărea Maritimă cu cel mai mare trafic de mărfuri, indiferent dacă este vorba de Galaţi, Brăila sau Tulcea.
Desigur, cel mai mare proiect de modernizare a Portului Galaţi rămâne cel al terminalului multimodal, în valoare de 89,9 milioane de euro, derulat în parteneriat de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi şi operatorul Port Bazinul Nou, din cadrul Grupului Metaltrade. Aici „socotelile” s-au încurcat, după ce, după cum v-am informat în paginile ziarului „Viaţa liberă”, compania israeliană desemnată în ianuarie câştigătoare a lucrărilor la Etapa 1 – Modernizarea infrastructurii portuare nu s-a mai prezentat să semneze contractul. Procedura de atribuire a fost însă reluată şi în toamnă am putea avea desemnat un nou constructor, fără ca această întârziere să afecteze graficul privind alocările financiare din fonduri europene pentru acest proiect.
Complementar terminalului multimodal, APDM Galaţi va relansa şi proiectul terminalului Ro-Ro, în valoare de 10 milioane de euro, tot în Port Bazinul Nou.
Nu în ultimul rând, în Portul Docuri va fi modernizată Dana 32, în cadrul unei proiect de 6 milioane de euro, aflat în prezent în evaluare şi al cărui contract de finanţare ar putea fi semnat până la sfârşitul acestei luni.
Sursa: Viațaliberă.ro