Galați: Peste 140 de jandarmi au acționat în weekend, în special în comuna carantinată Ivești. Au fost aplicate amenzi de 17.400 de lei

Peste 140 de jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Galați au executat, în acest weekend, 53 misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice pe întreg teritoriul județului Galați, cu preponderență în zona de carantină instituită în comuna Ivești, unde alături de efective ale poliției s-au asigurat că persoanele ce domiciliază în zona de carantină respectă măsurile sanitare stabilite de autorități și dispozițiile legale.
În urma misiunilor executate, jandarmii gălățeni au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale dintre care 31 au fost avertismente scrise, iar restul de 31 au fost amenzi, în valoare totală de 17.400 lei, pentru proferarea de injurii și expresii jignitoare, amenințări cu acte de violență, tulburarea ordinii publice, provocarea și participarea la scandal, nerespectarea măsurilor individuale de protecție și pentru nerespectarea interdicției de ieșire din zona de carantină.
De asemenea, jandarmii au întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în acest caz fiind vorba despre un bărbat domiciliat în comuna Ivești, în zona de carantină, care a încercat să plece printr-o lizieră situată la marginea localității. În urma verificărilor efectuate de către forțele de ordine a rezultat că acesta este infectat cu virusul SARS CoV-2 și carantinat la domiciliu.






