România, printre țările care vor putea trimite turişti în Grecia din 15 iunie

Autoritățile de la Atena au anunțat lista celor 19 state care vor putea trimite turişti în Grecia din 15 iunie, pe listă figurând și România, iar alături de ea, Cipru, Israel, China, Japonia, Australia, Bulgaria, Serbia, Polonia, Ungaria şi Cehia.
Ministrul elen al Turismului, Harry Theoharis, a prezentat planul „Repornirea turismului”, în care se precizează că din 15 iunie Grecia va permite intrarea turiştilor, iniţial din ţările alese „pe criterii epidemiologice”. Theoharis a mai declarat că turiştii care vin în Grecia nu trebuie să se testeze pentru coronavirus înainte de a călători şi nici nu vor fi în carantină după sosire.
Autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile reguli precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri.
Turismul şi industriile conexe generează aproximativ 30% din Produsul Intern Brut al Greciei şi au ajutat această ţară să rămână pe linia de plutire în timpul crizelor financiare care au durat aproximativ un deceniu.
Agerpres





