Finlanda, cea mai fericită țară din lume

Finlanda a fost desemnată cea mai fericită ţară din lume pentru al treilea an consecutiv, potrivit unui raport oficial al ONU. Țara nordică se află înainte de Danemarca, aflată pe locul II, și Elveţiei, care este pe trei, în clasamentul din 2020 al „World Happiness Report”, a cărui publicare coincide cu Ziua mondială a fericirii, stabilită de ONU şi sărbătorită la 20 martie.
Metodologia folosită constă în evaluarea răspunsurilor preluate de la persoane din 156 de ţări, care răspund unei serii de întrebări despre percepţia lor asupra calităţii vieţii pe o scară de la 0 la 10, potrivit sursei: a1.ro.
România se află pe locul 47, după ce anul trecut s-a clasat pe 48.
Raportul pe 2020 se bazează pe datele colectate în 2018 şi 2019, şi ia în calcul măsurile excepţionale luate de mai multe ţări cu scopul de a stopa pandemia de coronavirus.