Vânzările de imobile au crescut în luna iunie 2020, față de aceeași perioadă a anului trecut

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat că în luna iuni 2020 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 46.818 de imobile, cu 14.729 mai multe față de luna mai 2020.
La nivel național, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în luna iunie a acestui an este cu 6.611 mai mare față de perioada similară a anului trecut.
„Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iunie 2020, în București – 8.254, Ilfov – 7.726 și Braşov – 3.302. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Vaslui – 279, Covasna – 280 şi Olt – 300”, se arată în comunicatul de presă a celor de la ANCPI.
„Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna iunie 2020, a fost de 20.271, cu 5.524 mai mic față de luna iunie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 4.379, Ilfov – 1.813 și Timiş – 1,476. La polul opus, se află județele Sălaj – 36, Harghita – 37 și Covasna – 54”, se mai arată în respectivul comunicat.
Mai multe informații aici: ANCPI.






