Tânăr prins de polițiști când se pregătea să pescuiască folosind o plasă monofilament

Polițiștii de frontieră botoșăneni au prins un tânăr, în vârstă de 18 ani, la malul Prutului, care intenţiona să pescuiască folosind o plasă monofilament de aproximativ 50 mp.
„În data de 03 mai a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca – I.T.P.F. Iaşi au observat cu aparatura din dotare, trei persoane care se deplasau către malul râului Prut, pe direcţia localităţii Ripiceni.
Poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului s-au deplasat imediat în zonă şi au constatat că în apropierea celor trei bărbaţi se află o plasă de pescuit, de aproximativ 50 mp, de tip monofilament, ce avea ochiul de plasă sub dimensiunile legal admise”, au scris reprezentanții Poliției de Frontieră.
Tânărul, în cauză, a declarat că plasa îi aparţine şi intenţiona să o folosească pentru a pescui în râul Prut.
Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracţiunii de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.
Sursă foto: politiadefrontiera.ro






