Zece rachete, căzute pe o bază militară iarkiană

În apropiere de Bagdad, zece rachete au căzut miercuri, 11 martie, pe o bază militară irakiană unde se află soldaţi americani. AFP a declarat că este al 22-lea atac împotriva unor obiective americane în Irak de la sfârşitul lunii octombrie.
Conform Agerpress, atacul acesta asupra bazei din Taji nu s-a soldat cu victime sau daune, dar în atacurile cu rachete asupra unor soldaţi, diplomaţi sau obiective ale SUA în Irak au fost ucişi deja un subcontractant american şi un soldat irakian. Washingtonul consideră că facţiuni armate pro-Iran sunt responsabile de aceste atacuri. Numărul rachetelor lansate miercuri este deosebit de mare.
După două zile de la uciderea unui american într-un atac cu 30 de rachete asupra unei baze militare irakiene la Kirkuk, la sfârşitul anului 2019, armata americană a lovit cinci baze, în Irak şi în Siria, ale unei facţiuni armate pro-Iran, Brigăzile Hezbollah. (potrivit sursei menționate mai sus).