Secția de oncologie a spitalului județean Botoșani a fost închisă

Secția de oncologie de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a fost închisă temporar de miercuri din cauză că majoritatea medicilor, asistenților medicali și infirmierilor au fost infectați cu coronavirus.
Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Ioan Asaftei, toți pacienții care au nevoie de internare vor fi transferați la Institutul de oncologie din Iași.
„Ca urmare a faptului că medicii din Secţia de oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani au fost depistaţi pozitiv pentru COVID-19 şi unii au manifestat boala clinici, iar fără activitatea medicilor nu se poate desfăşura activitatea medicală, precum şi a faptului că o mare parte a personalului mediu şi auxiliar a fost depistat pozitiv s-a luat decizia suspendării activităţii secţiei până la revenirea în activitate a cel puţin un medic oncolog. Această situaţie este în atenţia conducerii Spitalului Judeţean, care înţelege suferinţa pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi depune toate eforturile pentru a putea redeschide cât mai repede secţia pentru terapia prin spitalizarea de zi specifică într-o altă locaţie pentru a reduce la minim riscul contaminării cu COVID-19 a pacienţilor oncologici care sunt extrem de sensibili şi vulnerabili”, a afirmat Asaftei, citat de AGERPRES.
Ioan Asaftei precizează că secția de oncologie a unității spitalicești din Botoșani nu se va deschide până pe 11 mai. Acesta a explicat că, de luna viitoare, toți pacienții de la secția de oncologie vor fi mutați într-un spațiu special amenajat la Secția de pediatrie.






