Două persoane rănite la Botoșani în urma ciocnirii dintre o cisternă și un autoturism
Două persoane au fost rănite, luni, în urma unui accident rutier în care au fost implicate o cisternă care transporta carburanţi şi un autoturism, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Dorina Lupu.
Coliziune între cele două autovehicule a avut loc pe drumul naţional DN 29 care face legătura între municipiul Botoşani şi oraşul Săveni, iar după impact cisterna a ieşit de pe carosabil, însă fără a se răsturna şi fără a fi înregistrate scurgeri de carburanţi.
„În urma accidentului au rezultat două victime, preluate de cele două echipaje SMURD aflate la faţa locului. Una dintre persoane a fost transportată la spital cu echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Cealaltă refuză transportul la spital. Totodată, pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei autoturismului. De asemenea, s-au luat măsuri pentru prevenirea unei situaţii de urgenţă”, a afirmat Lupu.
Poliţiştii urmează să stabilească modul de producere a accidentului, după ce au existat informaţii contradictorii cu privire la cauze. Şoferul autoturismului a declarat că autocamionul ar fi pătruns pe contrasens, în urma exploziei unei anvelope, în timp ce celălalt şofer a declarat că autoturismul ar fi intrat pe sensul opus.
Sursa: Agerpres