Botoșănean condamnat la doi ani de închisoare pentru amenințare și furt calificat
Un bărbat de 45 de ani, din comuna Ibănești, a fost escortat spre penitenciar, joi, după ce Judecătoria din Dorohoi l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost pedepsit pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, amenințare și furt calificat.
„Acesta a fost identificat pe raza localității de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării”, precizează IPJ.
Acțiunea a fost efectuată de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri.
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com