Astăzi,16 decembrie, se împlinesc zece ani de SMURD Botoșani

Astăzi, 16 decembrie, s-au împlinit 10 ani de SMURD Botoșani. O zi importantă atât în ceea ce privește activitatea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), cât și pentru îmbunătățirea serviciilor medicale asigurate comunității botoșănene.
Pe 16 decembrie 2010 au fost văzute, pentru prima dată, două ambulanțe SMURD , în misiune pe teritoriul județului Botoşani. Peste doi ani, în judeţul Botoşani sunt deschise alte două substaţii SMURD, la Săveni şi Ştefăneşti, iar peste încă unul, este operaţionalizat și echipajul de terapie intensivă mobilă TIM – SMURD.
Astăzi, la Botoşani există opt autospeciale SMURD, șase de tip B2, una terapie intensivă tip C1 și una de transport personal și victime multiple, încadrate cu nouă medici, 18 asistenţi medicali din cadrul Unității de Primire Urgențe Botoșani şi 203 pompieri – paramedic.
„Parcursul celor 10 ani de activitate SMURD în slujba botoșănenilor este înnobilat de rezultatele obținute, profesionalismul și implicărea dovedite în toate misiunile încredințate și materializate în atingerea celui mai înalt obiectiv : salvarea de vieți.






